Avocat de consultanță, litigii și drept fiduciar cu o experiență de peste 20 ani în diferite discipline ale dreptului. Fondator și titular cabinet.
A făcut parte ca membru activ în proiecte de privatizare a unor companii și societăți românești, s-a ocupat de proiecte imobiliare și parteneriate public-private, a realizat operațiuni de listare și delistare a unor societăți comerciale la Bursa de Valori București, oferind consultanță în domeniul Dreptului Concurenței, Fiscal și Bancar.
În cariera sa, un pas important a fost marcat de momentul când a coordonat o Investigație de Due Diligence (audit legal) asupra unei companii multinaționale din industria de mobila. Printre atribuțiile de coordonare avute în acest proiect, s-a ocupat și de partea de analiză și concept, a redactat și încheiat Înțelegeri ale Acționarilor, Tranzacții Corporative de Acțiuni și Tranzacții de Achiziții de active.
În momentul în care a devenit Asociat Senior Coordonator la o importantă societate civilă de avocați din București, a coordonat atât Proiecte Imobiliare și Proiecte de Private Equity – întreaga structură incluzând Investigații și Rapoarte de Due Diligence, Strategii de Iesire (Exit) și de Recuperare – Exploatare a Investiției prin prisma mai multor scenarii posibile (cel mai pesimist, cel probabil si cel mai optimist).
O arie specială a serviciilor juridice oferite de Dl. Mihai Russu este asistența legală și reprezentarea cu succes în litigii împotriva Autorităților Publice Centrale Române, în favoarea Companiilor Aeriene de pe piața internă și externă, precum Companiei Naționale Aeriene Poloneze.
Dobândind încrederea deplina a clienților săi și conform modificărilor legislative aduse de Noul Cod Civil Român a identificat oportunitatea de a acționa ca Fiduciar și Manager de Proiect în mai multe proiecte de investiții ale clienților străini în România.
În prezent, este coordonatorul Cabinetului de Avocat Russu Mihai, acesta aflându-se în curs de a se transforma în societate civilă de avocați prin prisma măririi echipei din cadrul cabinetului.
EȘTI STUDENT